Fii ÎNGĂDUITOR… și vei înțelege că ești aproape de Libertate

Dacă tot nu putem schimba nimic din trecutul nostru, dacă nu are sens să ne ascundem de umbra noastră, lăsând pagini albe în povestea noastră personală (ah! ce iluzie – pagini albe în arhiva subconștientului – bine ar fi – ce ușurate!!!!!), dacă amintirile evenimenelor demult apuse cu conotație presupus negativă în viața noastră  (evenimente cărora obișnuim să dorim să le dăm delete) încă ne urmăresc și ne dau fiori reci… ce mai putem face???

Să  înțelegem și să realizăm cât de importantă este… și cât de aproape de Divin, de sublim, cât de aproape de armonie și de pace ne aduce IERTAREA… ȘI MAI ALES ÎNGĂDUINȚA. Singurele virtuți deaspra Iertării… fiind Recunoștința și Credința.

Imperfecțiunea umană cere Îngăduință, cere Toleranță, cere Cunoaștere… dar mai presus de toate cere Iubire, da… cere Iubire de Sine, pentru că fără Iubire de Sine, nu există Iubire de Semeni. „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” ne învață Biblia! Și cine este cel mai aproape de noi? Bineînțeles că e Sinele Nostru.

Să fi Îngăduitor, înseamnă să transcezi deasupra tuturor trăirilor negative, înseamnă să-ți purifici mintea și să înțelegi că „imperfecțiunea umană” este omniprezentă, că este o caracteristică generală și chiar mai mult… înseamnă că atunci când treci pe lângă gardianul care te-a torturat și biciuit… să poți să te golești de resentimente și în loc să îți vină să îl scuipi între ochi și să îi tragi un pumn în figură… să ai puterea să îi zâmbești și să îi întinzi mâna, întocmai precum Nelson Mandela.

Îngăduința cere multă iubire de semeni, cere altruism, cere cunoașterea naturii umane, dar înainte de toate cere autocunoaștere, cere introspecție, cere răspuns la: Cine sunt eu? Pentru că dacă găsim răspunsul la această întrebare vom înțelege că atunci când dăm frâu liber emoțiilor și trăirilor negative… scuipatul între ochi și pumnul în figură… le încasăm noi.

Să fim Îngăduitori cu semenii noștrii și să îi iubim, nu este altceva decât reflexia „acceptării imaginii noastre din oglindă”. Și ce poate fi mai sublim decât să înțelegi că „errare humanum est”?

SĂ ÎNTELEGEM CĂ PUTEREA DE A NE IERTA PE NOI ÎN PRIMUL RÂND și a nu ne considera VICTIME ALE GRESELILOR NOASTRE… NE FACE SĂ DEVENIM MAI BUNI!!!