Frica de schimbare… exista doar in capul nostru !

Anul 2021 se pregateste de plecare. Inca un an din viata noastra! Un an « trait » sau un an « consumat » ! Moartea fiecarui an este un moment de bilant. Moartea unui an si nasterea unui An Nou ofera prilejul de a ne pune in evidenta in toata splendoarea latura noastra umana. De a arata omul primordial, omul instictual, omul rob al slabiciunilor. Indiferent de nivelul nostru intelectual, de nivelul de pregatire… omul; rob al propriilor slabiciuni se face vizibil si isi marcheaza prezenta.

Sub masca intoarcerii catre cele Sfinte, catre Divinitate, sub masca Colindelor si a traditiilor de Craciun si de Anul Nou, moartea unui an … ne ofera prilejui sa mai facem un pas pe drumul spre Eternitate.

Ne alimentam spiritul si ne indestulam, poate prea indestulam trupul !

Ingroparea unui an este prilejul fixarii de noi tinte pentru un AN NOU, care se vrea a fi, mai Bun, mai plin de Sanatate,  de Fericire, de Bunastare… Este de dorit ca innoirea  anului sa ne faca sa înțelegem… că a sosit momentul innoirii noastre. Trebuie doar sa credem ca este posibila innoirea noastra. Schimbarea nu este nimic altceva decât o transformare esențială a stilului de viata, care implică conștientizarea necesității abandonarii vechilor, proaselor și nesănătoaselor obiceiuri, si adoptarea unora noi, sănătoase, care ne să amelioreze semnificativ calitatea vieții.

Cat de greu o fii schimbarea stilului de viată si debarasarea de nesănătoasele și proastele obiceiuri? Cuvintele distinsului cardiolog, profesorul Valentin Fuster: „Niciodată nu este prea târziu ca să începi să ai grijă de tine. Niciodată nu este prea devreme ca să înveți” … să trăiești (aș completa eu!), ne invită la profunde reflexii, privind fragilitatea vieții, făcându-ne să ne punem întrebarea: „Cum să câștig timp pentru… viata mea?”.

Sau cu alte cuvinte e vremea iesirii din boala, incertitudine și nesiguranţa care sunt pe cale sa ne invadeze trupul, sa ne înlăcrimeze ochii şi sa ne îndurereze inima.

Anul nou e vremea reînvierii corpului și a spiritului nostru!

Oricât de obosit şi epuizat ne-ar fi trupul, oricâte rezerve şi temeri am avea vizavi de schimbarea noastră, ACUM și AICI e momentul să ne mobilizăm resursele ascunse, să ne ridicăm şi să pornim la drum, dar mai ales să ne scoatem din cap ideea de a ceda sau renunţa. Numai asa vom înțelege că credinţa şi perseverenţa noastră ne vor dovedi că suntem mai puternici decât credeam odată.

La multi ani! Sanatate si impliniri!

/

Fericirea nu este … „o fata morgana”

Viața trebuie privită ca o comparație continuă, pentru a fi în măsură să identificăm și să ne corectăm minusurile personale. Cu ce ne comparăm sau cu cine? Cu nimeni (ar fi de dorit)!!! Dacă ne comparăm cu semenii noștri vom găsi mereu diferențe pe care să dorim să le compensăm. Cu siguranță vom rămâne prizonieri sub mantia înghețată a frustrărilor și nemulțumirilor, pentru că așa cum bine știm, ne comparăm de obicei cu semeni de-ai noștrii care au realizat mai mult. Și bineînțeles că vom fi profund nefericiți și neîmpliniți făcând această comparație. Este cât se poate de clar că trebuie să ne comparăm CU CEEA CE AM PUTEA DEVENI dacă nu am „arde gazul degeaba”, împietriți în pseudoconfortul cotidian, îngroziți de frica de schimbare, de frică că ceea ce am putea deveni ne-ar putea copleși. Sau mai clar „CĂ NU VOM FACE FAȚĂ”. Pentru că uităm cuvintele marelui poet Rumi: „Privește în time; tot ceea ce vrei să fi: EȘTI”.

Așa că de multe ori ne îngrădim și presărăm cu spini drumul spre propria fericire, trăind fără un scop anume, fără idealuri, lăsându-ne duși de val, pentru că plecăm de la premisa că „fericirea este intangibilă” și că „viața nu are nici un sens”. Asta, atât timp cât noi trăim cu convingerea că suntem victimele unui sistem care ne oferă mai puțin decât merităm.

Că vrem, că nu vrem, trebuie să recunoaștem că viața este în continuă schimbare, că lumea evoluează și că nimeni nu ne obligă să fim părtași la asta dacă nu vrem, dacă „nu putem” ține pasul pentru că limitele pe care ni le-am fixat ne sufocă. Este tot alegerea noastră. Așa că participanți la petrecerea dată de fericire vor fi cei care au înțeles că fericirea înseamnă cunoaștere, acțiune și multă, multă iubire de semeni. Pentru că dacă nu dai… degeaba aștepți să primești. Pentru că puțini înțeleg că fericirea și sensul vieții nu este dat de „a avea” ci de „a fi”! Pentru că sunt cariere strălucite și averi mari făcute doar de faptul că cei care le-au dobândit sunt sclavii nevoii de a consuma, bazate pe absența cunoașterii de sine, sau a propriei valori, a celui în cauză. Și atunci de unde fericire și sens al vieții?

Ne intoxicăm cu întrebări de genul De ce? Sau Ce va urma? Pentru că „clipele de stagnare” apar tot mai des, pentru că drumul până la Xanax sau Prozac e tot mai scurt, pentru că ne reducem la atenuarea suferinței și a durerii fără să ne întrebăm care este rostul lor și de ce au apărut în viața noastră. Astea toate se întâmplă mereu sub ochiul vigilent al psihiatrului, care nu face decât să ne amputeze emoțiile, transformându-ne în legume umblătoare, „fericite” că afectul și trăirile, care aveau rol de mesager, au fost reduse la tăcere.

Așa că ne putem lua gândul de la bucuria și extazul care vin de obicei ca recompense pentru că am descoperit că dezvoltarea personală și descoperirea că Dumnezeu sălășluiește în fiecare dintre noi, ne apropie de acel „pod mult prea îndepărtat” numit „Extaz” sau „Evrika” date de revelația depășirii unui obstacol. Tocmai acest cuvint „Evrika” rostit la momentul potrivit ne-ar fi permis să accedem la un nivel superior, la descoperiea fericirii ascunse în conștientizarea descoperirii adevăratului sens al vieții noastre.

Pentru că „pacea” pe care ne-o aduce conștientizarea „împlinirii de sine” vine din interiorul nostru și nu trebuie așteptată să ne bată la ușă. Pentru că atunci când devenim mai buni, mai toleranți, mai altruiști, vom putea spune că parfumul de fericire este pe polița noastră.

Fericirea și adevăratul sens al vieții nu sunt generate de plăcerile legale sau ilegale pe care ni le oferim. Acestea sunt doar iluzii date de contactul cu lumea neliniștită și agitată, aflată într-o goană nebună a căutării contracronometru a unor „obiective care trebuie bifate în viață” și care sunt doar niște scopuri intermediare menite să înfrumusețeze o călătorie fără finalitate, fară gară terminus, făcută din dorința unui voiaj de ochii lumii.

Ce ar fi dacă ne-am întreba mai des: Ce ar fi dacă am conștientiza că „eu sunt” în curs de transformare de la „a avea”-ul de care suntem strâns legați și care se aplică la tot ce este atașat vieții noastre și cu care nu ne putem identifica, pe care astăzi le avem și mâine le-am putea pierde, la eternul „A FI”? Pentru că „EU SUNT” înseamnă a fi atașat doar de „faptele mele”, înseamnă să transcedem dincolo de individualitatea ego-ului nostru.

Înseamnă doar să înțelegem că găsirea adevăratului sens al vieții poate fi conștientizată de unul singur… dar fericirea pe care ne-o aduce acel moment TREBUIE ÎMPĂRTĂȘITĂ!

„Pot” – cuvântul care îți schimbă mintea, cuvântul care îți schimbă viața

Îmi amintesc de o veche reclamă TV, la pantoful sport Adidas Torsion. Niște cuvinte meșteșugit alese și înșirate într-o succesiune care a făcut să curgă râuri de cerneală. O expresie care a făcut istorie. O înșiruire de vorbe care… a schimbat paradigme, a schimbat vieți. Suna simplu „dacă vrei cu adevărat, POȚI”. Cauzalitatea directă, legătura dintre a vrea și a putea. Determinantul direct este dorința de a face, de a se autodepăși. Dorință neîngrădită de nicio limită, întărită de credința și convingerea fermă că nimic nu este imposibil, făcând posibilă actiunea. Ba mai mult chiar aceată dorință naște acțiunea. Pentru că dacă eu vreau și eu pot… cine mă mai poate opri?

Doar Creierul meu!!! El este cel care mă oprește!!!

Nu a fost nevoie decât de câteva clipe și de imaginație pentru a da naștere altei cauzalități. Reversul primeia, aceasta este cea în care conștientizarea putinței naște dorința de a face. Astfel s-a născut „dacă poți cu adevărat, vreau!” – o întrebare retorică? O afirmație? Adică eu te întreb pe tine dacă poți, trăind cu dorința preformată că tu vei confirma: da, pot. Pentru că de fapt, eu vreau ca tu să poți!!! Să beneficiez și eu … de pe urma „puținței tale”. Că, de… „neputință găsești la tot pasul!”

Cert este că singurul lucru pe care pot să îl știu este ce pot face eu! Dar oare știu cu adevărat ce pot face eu? Îmi cunosc oare eu adevăratul meu potențial?

S-a demonstrat, nu odată, adevărul afirmației: „există bolnavi incurabili, pentru că ei nu vor să facă ce trebuie sau se limitează să îsi spună: nu pot să mă vindec, nu pot să fac mai mult!”

S-a demonstrat că Există viață… dincolo de   IN POSIBIL!!! S-a demonstrat ca afirmația „Sunt conștient că pot depăși starea de acum și…am convingerea că pot să-mi trăiesc viața alături de o boală presupus incurabilă!” te ajută să evadezi din închisoarea lui „NU POT!” face asta sau „NU POT!” accepta sau „NU POT!” trăi așa,

Trăim într-o închisoare în care gardieni ne sunt CUVINTELE. Suntem prizonierii lui „nu pot”, „nu ştiu”, „sunt prea bătrân”, „boala aceasta este incurabila” etc… Asta se întâmplă pentru ca noi consideram aceste cuvinte drept adevar absolut.

Trebuie să acceptăm că porţile cunoaşterii şi ale înţelepciunii sunt întotdeauna deschise şi că este obligatoriu să îl excludem pe „nu pot” din viaţa noastră. Este foarte greu să ne schimbăm modul de a gândi, în condițiile în care am moștenit acest „nu pot” și suntem robii lui. Pentru că nu pot, nu am timp, e prea târziu… va exista în capul nostru atâta timp cât ne gândim doar la lucrurile pe care nu le putem face.

Nu putem face întotdeauna totul, dar putem face ceva. Viața noastră va fi mereu ceea ce vom face noi din ea. Gândurile și acțiunile noastre ne vor conduce către succes sau eșec. Prin urmare cheia succesului se află în mâinile noastre. Vom conștientiza și înțelege că singurele limite, sunt cele pe care ni le-am implementat în mintea noastă. Deci putem spune liniștiți ; „dacă ei au putut, eu de ce nu pot?” sau „cu ce sunt eu mai prejos decât ei?”

Concluzia este cât se poate de clară: cei care se concentrează pe ceea ce nu au şi/sau nu pot face, nu vor reuşi niciodată …

… pentru că viaţa lor se desfăşoară în spectrul lui şi sub sceptrul lui „NU POT”.

„EU POT” este mai important decât IQ!

Între „a fi” și „a nu fi” există doar „NU POT”!

Învierea, o victorie zilnică asupra forțelor morții

A fi resuscitat, a constientiza pe deplin realitatea, înseamnă a renaste la o viață nouă, ne spune Evanghelia. Această renaștere începe acum și este experimentată în fiecare zi, de fiecare dată când devenim puțin mai liberi și puțin mai iubitori. O meditație a fratelui Michel Hubaut, franciscan, despre înviere.

Învierea, o victorie zilnică asupra forțelor morții
Fiecare sărbătoare de Paște este o ocazie de a ne aminti că învierea nu este ceea ce trebuie să se întâmple după ce murim, ci o nouă realitate care începe astăzi.
Fiecare dintre noi își modelează, zi de zi, fața lui de eternitate. Ca și în cazul fluturelui care iese din crizalida sa, este nevoie de timp pentru ca omul să resusciteze, să iasă din matricea sa de pământ și să devină un fiu al lui Dumnezeu, un copil al luminii.
Maurice Zundel s-a întrebat adesea câți bărbați și femei ies în mod conștient din „eul” lor biologic prefabricat pentru a deveni cu adevărat bărbați vii, oameni liberi responsabili de propriul destin. Fără îndoială, toate potențialitățile lor spirituale se vor împlini într-o zi, dar probabil nu pe pământ! Este inutil să încercăm să ne imaginăm ce va deveni după noi după moartea noastră, dacă, primind Hristosul Pascal, nu începem acum să devenim vii.

La résurrection, une victoire quotidienne sur les forces de mort

Ressusciter, c’est renaître à une vie nouvelle, nous dit l’Évangile. Cette renaissance commence dès maintenant, et se vit tous les jours, chaque fois que nous devenons un peu plus libres et un peu plus aimants. Une méditation du F. Michel Hubaut, franciscain, sur la résurrection.

La résurrection, une victoire quotidienne sur les forces de mort
Chaque fête de Pâques est l’occasion de se rappeler que la résurrection n’est pas ce qui doit arriver après notre mort, mais une réalité nouvelle qui commence aujourd’hui.
Chacun de nous façonne, jour après jour, son visage d’éternité. Comme pour le papillon qui sort de sa chrysalide, il faut du temps pour que l’homme ressuscite, émerge de sa gangue de terre et devienne un fils de Dieu, un enfant de lumière.
Maurice Zundel se demandait souvent combien d’hommes et de femmes émergent consciemment de leur « moi » biologique préfabriqué pour devenir réellement des hommes vivants, des personnes libres et responsables de leur destin. Sans doute, toutes leurs potentialités spirituelles arriveront-elles, un jour, à maturité, mais probablement pas sur terre ! Il est inutile de chercher à imaginer ce que nous devenons après notre mort, si, en accueillant le Christ pascal, nous ne commençons pas dès maintenant à devenir des vivants.

https://devotionale.ro/devotional-pentru-tineri/2017/07/07/sarpe-sau-licurici-i

Partea II – Măiestria medicului și povestea bolilor noastre!

 

Adevărata măiestrie a medicului stă în abilitatea lui de a găsi radiera (a găsi soluția terapeutică) care să îi permită să îl șteargă pe IN din fața CURABILULUI. Abia atunci… INcurabilul devine CURABIL și… vindecarea devine posibilă. În practica medicală, în viața de zi cu zi poveștile bolilor noastre se sfârșesc odată cu sfârșitul boliilor. De multe ori bolile noastre sunt pe viață și atunci povestea bolilor noastre, este de fapt povestea vieții noastre, povestea șansei neirosite, a dreptului divin la viață și a asumării responsabilității de a-ți duce crucea, oricât de grea ți se va părea. Este povestea victoriei vieții în fața morții și a necapitulării în fața neputinței! Moartea și neputința însoțesc zilnic medicul practician, care poartă cu sine povara „mizeriei umane”. O poveste – fără povestea din spatele bolii, fără povestea durerilor, a neliniștilor și a multelor întrebări fără răspuns – există doar pentru cei care nu au cunoscut niciodată boala!

 

Adevăratul medic practician, adevăratul pedagog și formator, pasionat atât de deslușirea semnelor bolilor la patul bolnavului cât și de împărtășirea acestora tinerilor studenți dornici de cunoaștere, nu va uita niciodată despre solemnitatea și unicitatea fiecărui act medical. În cadrul actului medical nu poate fi separat actul clinic, diagnostic și terapeutic de actul didactic, datorită caracterului integrativ al procesului elaborării diagnosticului. Pentru că nu poți fi un bun executant cunoscând doar aspectul teoretic. Pentru că, oricât de tehnologizat, computerizat sau chestionarizat, actul medical este și va rămâne dependent de medic, singurul în măsură să însuflețească acest act comercial dintre două persoane. De ce act comercial? Conform filozofiei evreiești, orice interacțiune între două persoane, este un act comercial. Pentru că sunt doi participanți! Unul care dă informația și primește știința vindecării – acesta este bolnavul. Celălalt care primește informația și se străduiește ca prin prisma cunoștințelor lui teoretice și a abilităților practice dobândite în ani de când „veghează asupra sănătății” să îi transmită celui aflat în suferință, miracolul vieții și al vindecării. Acesta este medicul! Iar motivul pentru care un om se adresează medicului (nimic mai mult decât un om cu niște presupuse calificări sau competențe!), este o stare ieșită din sfera normalității, o suferință, o boală, un discomfort pentru care omul bolnav crede că… medicul îl poate ajuta. Pentru că, medicul este singurul în măsură să transforme emoția actului medical în agonie sau extaz… pentru pacient.

 

Simțul clinic și arta diagosticului se învață sau se „fură” de la maeștrii. Un clinician adevarăt știe că în procesul elaborării diagnosticului, pacientul nu poate fi redus la un corp fizic, la un actor secundar pe scena pe care, noi medicii ne exersam talentul! Pacientul este un erou la fel de principal pe această scenă. Pentru că, așa cum am mai spus, pacientul – omul aflat în suferință – este mai mult decât obiectul muncii noastre, el este cel care dă un sens existenței și activității noastre de zi cu zi ca medici. Omul bolnav este cel care contribuie în mod hotărîtor la ascensiunea sau declinul nostru profesional!

Semiologia clinică și „semnele bolilor” unui sistem medical semi olog! (partea I)

 

Actul medical este mai mult decât un contact direct între două persoane care nu au intenția de a-și invada spațiul intim. Actul medical nu poate fi redus la o simplă interacțiune fizică între două corpuri. Nu există act medical complect fără implicare emoțională și intelectuală, fără ca medicul să cunoască ungherele tainice din povestea bolnavului și fără ca pacientul să dorească să simtă pe deplin empatia și dăruirea medicului. Există nenumărate povești, editoriale, cronici, prefețe de cărți care vorbesc despre frumusețea, unicitatea și fascinația actului medical. Pentru că într-adevăr, fiecare act medical este unic precum un meci de fotbal!

Există în schimb și o față nevăzută, ascunsă în spatele birourilor celor care evaluează actul medical în cifre. Președintele Colegiului Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean, într-unul din discursurile domniei sale spunea: „… cei care organizează, cei care cuantifică, cei care finanţează, cei care urmăresc, cei care supraveghează şi sancţionează influențează, de asemenea, calitatea actului medical.” Sunt medici care trăiesc live povestea dezintegrarii actului medical de către funcționari și birocrați care, acționând conform literei legii (asta în opinia lor!), sparg integrarea clinică a medicului, fragmentând în părți actul medical, invocând că activitatea didactică este supusă altor prevederi legale comparativ cu activitatea medicală, diagnostică și terapeutică, de parcă unor bolnavi li se aplică doar partea teoretică, în timp ce pe alți pacienți se exercită partea practică a ritualului consultului medical.

Actul medical este mai mult decât baza activității medicale, este mult mai mult decât un parteneriat bazat pe interese și scopuri diferite, legate printr-un numitor comun, numit stare de sănătate. El nu poate fi redus la un transfer bidirectional de emoții și energii. Actul medical este un act magic care amprentează conștientul și subconștientul medicului dar mai ales al pacientului devenit dintr-o dată suferind, după ce înaintea întâlnirii cu medicul, avea doar niște simptome. Așa încât unul dintre scopurile actului medical, este ca medicul să cunoască obiectivele pacientului, pentru a-i putea oferi o soluție viabilă pe drumul vindecării. Doar că pentru a putea oferi soluții viabile, medicul are nevoie de cunoaștere!

Unul dintre titanii medicinei românești, eminentul clinician, semiolog și pedagog deopotrivă, profesorul Aurel Păunescu Podeanu obișnuia să spună: „Medicina se învață din cărți (nota mea! – acesta este actul didactic, pentru că informația din carte o complectează, pe cea primită la curs, sau în discuțiile de pe holurile facultății sau ale clinicilor). Dar practica medicinei se desprinde la patul bolnavului, alături de medici practicieni cu experiență (nota mea! – acesta este actul clinic, actul elaborării diagnosticului, momentul în care corpul medicului vine în contact strâns, de multe ori intim, aș putea spune, cu corpul pacientului).” De la domnia sa am mai aflat – fapt confirmat și de experiența pe care am acumulat-o în cei 25 ani de practică medicală, 25 de ani de Semiologie medicală, ani în care precum un detectiv am căutat niște semne „ascunse privirii sau aflate de-a dreptul la vedere” – că „Fiecare bolnav constituie o carte din care medicul care vrea și își dă osteneala învață lucruri noi sau consolidează lucruri vechi. Mai mult decât tratatele, anii de spital, de vecinătate zilnică cu suferința omenească alături de medici cu experiență te formează ca un bun practician, ca… un medic adevărat.” (va continua…)

Noi suntem cei care cuantificăm semnificația evenimentelor din viața noastră!

„Virtuți Adormite” de Dr. Dan Mircea Fărcaș

Fiecare zi din viaţa noastră este o şansă de a ne reinventa, de a descoperi şi de a pune la lucru potenţialul ascuns şi nebănuit al creierului şi al corpului nostru. Nu trebuie să aşteptăm să apară în viaţa noastră un eveniment emoţional major, cum ar fi o problemă de sănătate, pierderea partenerului, pierderea locului de muncă, sau un alt eveniment pe care îl putem încadra în această categorie, pentru a descoperi cât de minunaţi suntem și ce potențial nebănuit are creierul și corpul nostru.

Fiecare zi ne dă şansa să alegem între a deveni mai buni sau mai răi, mai ignoranţi sau mai învăţaţi.

Să nu uităm că că gândurile noastre dau (sau nu) depresia sau exuberanţa, utilitatea sau inutilitatea noastră. Să înțelegem, să acceptăm și să folosim această putere minunată care există în viața noastră și cu care suntem înzestrați.

Asta… pentru că noi suntem cei…

Vezi articolul original 118 cuvinte mai mult

S-A STINS LUMINA LUMII???

Ne naștem și trăim înconjurați de suferință și durere. Frământările și neliniștile noastre fac parte din cotidianul existenței noastre efemere. Traiul nostru zilnic stă sub eternul DE CE?, care atârnă deasupra capetelor noastre precum o sabie a lui Damocles, gata să cadă peste noi în goana zilnică a satisfacerii nevoilor noastre primare, care chiar dacă fac parte din categoria nevoilor inferioare, se impun a fi satisfacute.

Lumina lui Dumnezeu sălășluiește în fiecare dintre noi. Cu toate că facem parte din rasa Homo Sapiens, comportamentul nostru dovedește, de multe ori, exact contrariul. Pentru că stăm și așteptăm ceva (sau cineva să vină) DIN EXTERIORUL NOSTRU să ne lumineze. Continuăm să trăim în intunericul existenței noastre, așteptând ca Lumina să coboare asupra noastră și să ne umple de iubire!

Trăim într-o lume în care majoritatea nu știm să iertăm, nu știm să dăm la o parte răul, rămânând agățati de ideea „câtă durere este în sufletul meu și cât de îndurerată îmi este inima…” Durerea este omniprezentă în jurul nostru, suferința pentru propriile noastre dureri este opțiunea fiecăruia dintre noi. Iar dacă vrem ca să fie atât de multă durere în sufletul și în inima noastră… atunci cu siguranță amărăciunea vieții noastre cu siguranță ne va invada. Înseamnă că e momentul unei reflectări profunde cu privire la ceea ce ar trebui să schimbăm în viața noastră, în stilul de viață dar mai ales în felul în care conștientul nostru, „spiritul noastru vital” percepe realitatea de zi cu zi.

Acesta este momentul conștientizării faptului că otrava ascunsă în inima noastră ne-a invadat trupul și sufletul, că ispitele inimii umane, mândria, trufia și slava deșartă, calcă în picioare „inteligența inimii” noastră, făcându-ne să uităm că una dintre valori este „smerenia”!

Una dintre cele mai pertinente întrebări pe care ar trebui să ne-o punem, după cum spunea ilustrul fizician Stephen W Hawking în cartea: „O mai scurtă istorie a timpului” este: „De ce noi existăm aici pe Pământ? Care este rostul prezenței noastre și care ne este menirea pe acest Pământ?

Aflarea răspunsului la această delicată întrebare, va marca, așa cum spunea autorul mai sus citat, „triumful final al rațiunii umane – deoarece atunci vom cunoaște cugetul lui Dumnezeu”. Abia atunci vom putea înțelege, cu „inima tremurând de emoție” sau poate „inima cât un purice,” măreția și grandoarea cuvintelor „EU sunt în tot și totul este în mine”. Pentru că fiecare dintre noi, suntem un EU. Diferența dintre EU-ul din mine și un alt EU nu este dată de nume, kilograme, coeficient intelectual sau culoare a pielii… Diferența o dă ACCEPTAREA faptului că „Dumnezeu este în tot și totul este în mine”. Pentru că EU înseamnă cunoaștere iar ușile cunoașterii sunt larg deschise. Pentru că totul este în noi. Pentru că așa cum spunea un filozof: „cel mai greu este să te lupți cu tine însuți”. Atât timp cât te vei lupta tu cu tine, nu vei putea vedea „PACEA din TINE”.

Lumina noastra interioară Divină se poate aprinde și poate emana, doar în momentul în care conștientizăm prezența în noi a grației și iubirii Divine. În momentul în care credem și nu ne îndoim. Abia atunci vom fi în măsură să înțelegem că ieșirea din Întuneric este doar unul dintre pașii drumului spre Înălțarea noastră. Un mic pas pe Golgota vieții noastre, pe care trebuie să o străbatem smeriți și umili, oricât de grea ne-ar fi Crucea pe care o purtăm. Pentru că Dumnezeu nu dă decât celor care pot duce!!!

Fie ca Lumina Divina a Sfintei Învieri, să erupă din noi și sa ne umple sufletul cu bucurie, trupul cu sănătate, mintea cu înțelepciune și inima cu IUBIRE!

Sărbători fericite!!!