Mărțișoare cu inimi, date din inimă… în primăvara inimii!!!

INIMA umană sau INIMA fiecăruia dintre noi, este organul nostru central, fără de care nu ar fi posibilă viața. Dacă spun inima mea, spun viața mea! Viața noastră este însuși viața inimii noastre. Așa că atunci când îți „pui inima pe tavă” în fața cuiva, fi pregătit ca să ți să ceară să „îți smulgi inima din piept”! Pentru că multora nu le este suficient să „le dăruiești inima”. Mulți au nevoie de sângele noastru, pentru că ego-ul le dă ghes și nu se pot liniști până când sacrificiul ritual nu este dus la îndeplinire. Cu siguranță că din cauza atâtor sacrificii, de multe ori inutile și ilogice se șubrezește sănătatea atâtor inimi umane. Din cauza nepăsării și a lipsei de unitate, dintre noi și inima noastră, a lipsei coerenței cu inima noastră, a proastelor noastre convingeri legate de invulnerabilitatea inimii noastre, din cauza nepăsării și a ignorării sfaturilor privind o viață cumpătată cu moderație în toate, ajungem să ne îmbolnăvim sau chiar să „pierdem” așa ușor inima.

De ce să fim orbi toată viața și sa nu conștientizăm că pericolele pândesc la fiecare pas? Simbolistica „sacrificiului ritual” cere inima noastră și aceasta își plânge durerea cu „lacrimi de sânge” (de unde alt model de lacrimi, când doar inima noastră este atât de plină de sânge). Înstrăinarea de inima noastră, va determina ca într-o bună zi și inima să ne întoarcă spatele. Propria noastră inimă să ne facă lucrul acesta. Oare? DE CE NU AR FACE-O? Doar inima noastră este oglinda care ne reflectă pe noi în plenitudinea trăirilor și a emoțiilor!

Cum putem fi atât de naivi încât să credem că dacă nu ne iubim cu adevărat inima, dacă nu ne respectam inima, dacă nu îi acordăm importanța locului pe care îl merită în corpul nostru, nu va veni o zi în care inima noastră va bate la ușa conștiintei noastre de multe ori inconștiente, pradă simțurilor noastre dornice de senzații tari și ne va spune: „eu îmi iau jucăriile și plec.”

Ascultând „vocea” inimii noastre vom auzi: „Nu pot bate la nesfârșit într-un corp care nu are pic de considerație pentru el. Am sperat că palpitațiile și durerile mele te vor trezi la realitate! Am sperat că freamătul meu de neliniște te va determina să iei măsuri! Am sperat că te voi însufleți și motiva! Am sperat că lăsându-mă atât de des săgetată, nu neapărat de săgeți din arcul lui Cupidon, săgeți pe care și corpul tău le-a simțit, vei începe să te gândești la un parteneriat inimă-corp, inimă-creier, nu la o înrobire a mea în fața unui creier ignorant! Am sperat că vom avea un perteneriat fericit și că voi fi „singura ta inimă” toată viața! Am sperat că durerile mele, le vei percepe și vei înțelege că mi este greu! Că eu nu pot fi simbolul vieții într-un corp căruia nu îî pasă de mine! Am sperat că vei înțelege că dacă locuiești în inima ta nu vei plăti niciodată chirie! Doar inima ta te acceptă gratis. Ca să ajungi în inima altcuiva trebuie ceva efort și ceva… „cocoșei”! Că eu inima ta, am știut întotdeanu ce vrei, doar că ție iți este frică să îți asculți intuiția și inima!.”

 

Pentru că dacă vrei să trăiești într-o eternă primăvară, trebuie să pricepi că nimeni nu este profet ca să îți spună cât de mult, poate INIMA TA, să ducă! Dacă vrei să crească flori în inima ta, trebuie să stingi vulcanul care te pârjolește. Inima ta, îți spune povestea și te trage de mânecă, adică te avertizează înainte să ajungi în fața judecății eterne!

INIMA TA, este cu un pas înaintea ta. Dacă se oprește s-ar putea să țipi degeaba STOP!!!!!. Prea puțini știu cum se pornește„o inimă oprită”.

 

Poate vei înțelege într-o zi cât de importantă este inima ta. Nu poți să o minți la nesfârșit că îi dai apa vie și de fapt tu o otăvești incet. Nu este sigur că și inima ta poate deveni imună la otrăvuri, chiar dacă i le dai „picătură cu picătură”.

Mai ales, nu uita niciodată că dacă vrei ca tu să te poți să poți trăi într-o eternă primăvară împreună cu inima ta… este cazul să înțelegi un lucru simplu.

Nu vei găsi mărțișoare cu ficați, rinichi, spline, pancrease sau alte organe! Mărțișoare cu inimi sigur vei găsi!

 

De cîte ori te-ai dat bătut… de câte ori ai renunțat!!!

Încearcă mai bine să răspunzi la întrebarea: „De câte ori în viaţa ta te-ai dat bătut, de câte ori ai renunţat?” Gândeşte-te ce ai simţit când te-ai dat bătut, când ţi-ai spus că nu vei mai face lucrul acela niciodată. Acum gândeşte-te la ceea ce ai simţit când nu ai renunţat, când ai fost perseverent şi ai mers până la capăt. Aminteşte-ţi ce senzaţii şi emoţii ai avut când nu ai renunţat. Compară cele două acţiuni şi simte diferenţa. Vei realiza că este uriaşă.

În acel moment ţi se va părea foarte uşor să alegi, vei înţelege că doar tu poţi să alegi şi să iei cea mai bună decizie. Aceea de a te da bătut, de a renunţa sau aceea de a fi perseverent, de a nu renunţa, de a obţine energie nelimitată, dar, mai ales, de a te vindeca. Şi dacă găseşti în tine şi mai ales în inima ta dorinţa să duci la bun sfârşit această acţiune, atunci fii pregătit să o termini, acum, astăzi şi aici. Dă-te bătut doar peste cadavrul tău. Nu renunţa, indiferent de câte ori ar trebui să o iei din nou de la început.

Dacă ai ales să perseverezi, să continui drumul, trebuie să fii conştient că vei întâlni o serie de obstacole, că problemele şi dificultăţile date de prejudecăţile sau de convingerile tale şi de memele negative din viaţa ta vor încerca să te frâneze. S-ar putea să te trezeşti că „ai săpat groapa într-o curte greşită”. Te vei întreba: „Ce am omis, ce nu am luat în considerare? Ce îmi creează limite?”

Înainte de toate, limitele le creăm noi datorită proastei impresii pe care o avem noi, despre noi. Plecând de la premisa că „nu ai a doua șansă să faci o primă impresie bună” ne vom gândi că nu mai ai nimic de făcut, nu mai poți corecta nimic…

Nimic mai greșit!!!

De noi, doar de noi depinde să facem totul pentru a corecta acea „primă impresie proastă”.

Totul e să nu renunțăm. să nu ne dăm bătuți!!!