Absenți AICI și ACUM… în ziua de azi.

 

Magia și grandoarea existenței noastre de zi cu zi, secretul fericirii noastre, stă în a ne bucura și a fi recunoscători pentru ceea ce avem. Chiar dacă considerăm că nu mai avem nimic de învățat, că suntem în posesia adevărului absolut, tot va veni ziua în care ne vom ciocni de zidul invizibil (obstacolul) pe care noi l-am creat și consolidat, prin convingerile false despre noi și despre lumea înconjurătoare. Abia atunci vom conștientiza pe deplin că fiecare zi trebuie trăită la momentul prezent, pentru că numai așa putem fi în măsură să apreciem obiectiv realitatea și să luăm cele mai bune decizii.

Trăind în umbra confortului nostru zilnic ne mulțumim de multe ori cu ceeea ce suntem, fără a lua în considerare ceea ce am putea deveni. Pentru că porţile cunoaşterii şi ale înţelepciunii sunt întotdeauna deschise dar pentru a le putea străbate este obligatoriu să ne schimbăm modul de a gândi.

Fiecare zi este un dar pentru care nu este suficient să fim recunoscători, dacă ele se desfășoară în hruba numită pseudoconfort, într-o veșnică stagnare, la care contribuie din plin comoditatea noastră și frica de schimbare (de eșecul schimbării – o temere neconfirmată în majoritatea cazurilor) și care nu fac altceva decât să ne țină pe loc.

Pentru că prea multe clipe ale vieții noastre stau într-o eternă așteptare, pentru că trăim cu iluzia zilei de mâine, sperând că odată cu ziua de mâine va veni și rezolvarea problemelor noastre. În acest fel uităm să ne bucurăm de momentul prezent, darul zilei de azi, uităm să trăim cu adevărat, amăgiți de regretele trecutului și de eterna amânare a cotidianului, de parcă ar trebui să dam socoteală pentru bucuria prezentului, pentru Aici și Acum. Frământați de temerile noastre (de multe ori nejustificate), pierdem prezentul și viața se scurge pe lângă noi, pentru că de fapt noi nu suntem în locul unde se află trupul nostru.

Fiecare zi din viața noastră este o șansă de a ne reinventa, de a descoperi și pune la lucru potențialul ascuns și nebănuit al creierului și al corpului nostru. Nu trebuie să așteptăm să apară în viața noastră un eveniment emoțional major, cum ar fi o problemă de sănătate, pierderea partenerului, pierderea locului de muncă, sau un alt eveniment pe care îl putem încadra în categoria eșec, pentru a descoperi cât de minunați suntem dar mai ales pentru a putea conștientiza măreția și potențialul fiecărei zile. Pentru că fiecare zi ne dă șansa să alegem între a deveni mai buni sau mai răi, mai ignoranți sau mai învățați.

În ziua în care ne vom asuma în întregime responsabilitatea, pentru propria noastră persoană și pentru faptele noastre, vom avea o mare surpriză. Vom constata, că nu mai avem nevoie de scuze față de noi, pentru faptele noastre, deoarece acțiunile noastre vor face parte din ceea ce numim drumul spre succes. Și atunci, când suntem pe drumul spre succes, este cât se poate de clar, că nu este prea bine să facem  greșeli.

De noi și numai de noi și de deciziile noastre, depinde ca aceste lucruri să devină o certitudine a vieții noastre… de zi cu zi.

 Numai așa, trăind fiecare zi ACUM, AICI și AȘA, conștienți și recunoscători pentru darul primit, vom putea găsi adevăratul sens al vieții noastre, adevărata noastră împlinire sau mai exact calea spre vindecarea și mântuirea noastră.

Trezirea si punerea la lucru a virtutilor este unicul drum pentru a fi cu adevarat liberi, maturi, stapani ai propriilor actiuni.

La implinirea unui an va redau cele mai citate fragmente din „Virtuti Adormite”

Boala este consecinta unor rezonante distructive pe care cel bolnav le intretine avand falsa convingere ca este una cu ele.

Trebuie sa acceptam faptul ca boala va da noi dimensiuni vietii noastre si va crea noi coordonate existentiale, prin mutarea interesului nostru catre dezordinea cauzata de boala si catre impactul bolii in viata noastra, care pentru unii dintre noi devine principala preocupare. Boala va da un sens total nou vietii noastre, aparand noi aspecte ale comportamentului nostru.

Am aflat ca boala nu este decat o manifestare a vietii mele, ca a fost o experienta obligatorie pe drumul desavarsirii mele, ca daca nu cunosc durerea si incercarea, cum as puteasa ma bucur de viata? Fara durere, cum as putea sti ce e bucuria?

Virtutiile reprezinta opusul si antidotul pacatelor, care din nefericire exista si pe care le cultivam in viata noastra, si care ne afecteaza considerabil calitatea vietii. Asteptam sa ne ajunga cutitul la os, asteptam ca starea sanatatii noastre sa se deterioreze intr-atat incat calitatea vietii noastre sa fie sever afectata, pentru a constientiza ca este necesara o schimbare majora in viata noastra. Abia atunci intelegem ca refacerea echilibrului nostru emotional, sufletesc si refacerea noastra fizica si vindecarea bolilor sunt strans legate de practicarea si cultivarea virtutilor.

Virtutile sunt patrimoniul nostru moral. Ele ne ajuta sa ne comportam bine in orice circumstanta. Natura ne ofera posibilitatea sa devenim mai buni sau mai rai. Sta in puterea noastra sa ne infrumusetam si sa ne inobilam viata.

Vindecarea arogantei si a ego-ului impune cultivarea empatiei si a compasiunii. Trebuie sa facem ceva pentru binele celor din jurul nostru, sa fim generosi si sa oferim fara sa avem asteptari, pentru ca legea valorii spune ca vom avea cu atat mai mult cu cat dam mai mult.

Ar trebui sa ne bucure succesele celor din jurul nostru si sa ne faca sa fim recunoscatori, pentru ca putem invata ceva din experienta si succesul celor din jurul nostru.

Oamenii nu sunt prizonierii sortii ci doar ai propriei minti. Atitudinea in fata bolii este cea care separa invingatorii de invinsi. Daca adopti o atitudine de luptator, daca esti motivat sa duci o viata buna, ai toate sansele sa treci usor peste boala si sa ai o evolutie lunga si placuta a convietuirii cu boala. Pacientii care sufera de boala Parkinson trebuie sa faca eforturi personale, sa fie optimist, sa aiba un psihic bun, toate acestea fiind cheia succesului in tratamentul acestei boli.Cea mai mare biruinta impotriva bolii este insasi acceptarea ei. Poti avea scuze sau poti avea rezultate. Nu le poti avea pe amandoua!

Lumea in care traim – sau mai corect, lumea noastra –  este, de fapt, reflectarea propriilor noastre perceptii, sentimente, opinii, emotii, amintiri, care nu fac altceva decat sa-si puna amprenta personala pe totalitatea evenimentelor care se desfasoara tumultuos in jurul nostru si care ne marcheaza existenta. Noi suntem aceia care interpretam evenimentele si experientele vietii noastre ca fiind ceva bun sau rau, in functie de standardele noastre si de amprenta pe care, la momentul respectiv, si-o pune evenimentul asupra existentei noastre.

Creierul uman, care detine controlul total asupra organsmului si care este construit pentru a nu face mereu acelasi lucru, nu este facut sa devina o victima a rutinelor zilnice. Viata inseamna descoperire, dar, mai ales, redescoperirea zilnica a potentialului nostru ascuns, si nu stagnare in zona de confort, sau mai corect, pseudoconfort. Reinventarea noastra nu este ceva usor, nu este nici ceva imposibil, iar faptul ca unii dintre noi au reusit trebuie sa ne motiveze sa incercam si noi.

Pentru a reusi sa ne reinventam este esential sa nu renuntam la visurile noastre, trebuie doar sa le transformam in obiective, iar obiectivele – in realitate. Sa avem credinta si convingerea ca ne putem reinventa, ca putem fi insistenti si ca nu putem renunta, pentru ca virtutile noastre abia asteapta sa fie trezite. Noile abilitati, despre care habar nu aveam ca le posedam, asteapta sa fie scoase la lumina, cultivate si folosite in favoarea noastra.

Ceea ce ii face pe oameni sa invete, dincolo de constiinta si responsabilitate, este motivatia sau premiul de la capatul drumului. Perseverentii sunt cei care nu au neaparat calitati sau abilitati extraordinare, dar care au o vointa iesita din comun si care prin insistenta lor, reusesc sa treaca peste obstacol. (Insistenta/ perseverenta de a ramane pe acelasi drum, fara a incerca descoperirea de cai noi, nu este decat o evolutie fara schimbari majore.) Reinvetatii sut cei care, printr-o conjunctura oarecare, au fost nevoiti sa descopere in ei abilitati si virtuti despre care habar nu aveau ca le poseda.

Trebuie sa fim recunoscatori pentru ca l-am primit pe astazi, iar daca maine va veni, a fim recunoscatori si pentru maine, care in acel moment va fi tot un azi.

Asteptand ziua de maine, concentrati pe ceva inexistent, pierdem certitudinea, pierdem prezentul si viata se scurge pe langa noi. Nu realizam, de multe ori , ca nu traim in realitatea care ne inconjoara, ca de fapt nu suntem in locul in care ne aflam, unde ar trebui sa fim in totalitate. Traim, de multe ori, intr-o lume in care, alaturi de iluzia zilei de maine, mai asezam in rafturile creierului nostru si alte concepte demotivante, cum ar fi: Lipsa, Datoria, Grija si Nevoia. In fiecare moment ne gasim la rascrucea lui AICI si ACUM. Pentru a ne gasi drumul, va trebui sa acordam o mai mare atentie acestui moment prezent. Aceasta este singura clipa pe care o avem, clipa in care putem sa traim, sa crestem, sa simtim, sa ne schimbam, dar mai ales sa ne vindecam. Sa traim in prezent, sa nu lasam pe maine ceea ce trebuie sa facem azi, pentru ca nu se stie nimic despre viitor si s-ar putea ca MAINE sa nu mai aiba timp si pentru noi si sa uite treaca pe strada noastra. Fiecare zi din viata noastra este o sansa de a ne reinventa, de a deveni mai buni sau mai rai, mai ignoranti sau mai invatati.

Ceea ce am ajuns si unde am ajuns este rezultatul deciziilor mele. In deciziile mele am fost ajutat de mediu si de anturaj, care mi-au prezentat secvente si scenarii mai mult sau mai putin incurajatoare, cu privire la evolutia bolii si la viitorul meu, informatii care au fost trecute prin filtrul creierului meu.

Se crede ca evolutia rezulta din procese si interventii si nu se accepta, de multe ori, ca evolutia este exclusiv implinirea unui model existent, adica transformarea scalei personale de valori si modificarea perceptiei individuale cu privire la lucrurile si fenomenele cu care venim in contact zilnic.

Niciodata nu o sa avem suficienti bani pentru a ne cumpara sanatatea! Ea nu poate fi oferita de altcineva, pentru ca sanatatea este o stare de spirit, o caracteristica individuala. Deficientele spiritului vor fi resimtite si se vor manifesta asupra corpului fizic, sub forma bolilor, deoarece oamenii sunt robii senzatiilor, viata umana osciland intre dorinta si placere. Expresia bolilor corpului fizic sunt simptomele, pe care ne grabim sa le starpim rapid, ca sa dispara rapid. E bine sa ne multumim sa tratam efectele? Bine nu e, dar e mai simplu, nu? Simptomele  ne atrag atentia ca ceva nu e in regula cu organismul nostru si ca trebuie sa facem o schimbare, care cu cat e constientizata mai devreme, cu atat mai rapida este ameliorarea simptomelor bolii si chiar insanatosirea. Un simptom este un semnal care ne dirijeaza si ne constrange sa-i dam atentie, fie ca vrem, fie ca nu vrem. El nu trebuie impiedicat sa se manifeste, ci trebuie sa nu mai fie necesar sa se manifeste. Pentru aceasta trebuie sa ne indreptam privirea inspre simptom si sa invatam sa intelegem ce anume vrea sa ne indice acesta.

Boala face parte din sanatate, asa cum moartea face parte parte din viata. Boala este punctul de rascruce in care nesanatatea poate fi transformata in sanatate. Pentru ca acest lucru sa se intample, omul trebuie sa renunte la lupta si, in locul ei, sa invete sa asculte si sa vada ce anume are boala sa-i spuna. Vindecarea este intotdeauna legata de o modificare a starii de constienta si de maturizare. Trebuie sa ne punem intrebarea: Ce am facut sau ce nu am facut ca sa trecem printr-o asemenea experienta? Aflarea raspunsului va marca inceputul sfarsitului bolii.

Cu toate ca o boala cronica creeaza in existenta noastra noi dimensiuni si coordonate, trebuie sa fim convinsi ca bolile cronice pot fi stapanite. Pentru aceasta ne trebuie rabdare, perseverenta si cunoastere. Trebuie sa ne cunoastem boala, sa fim informati, sa-i stim punctele slabe si, mai ales, sa avem un plan de actiune pe care sa il respectam cu strictete… si sa nu uitam ca mai sunt cateva milioane de oameni in intreaga lume care traiesc cu o boala ca a noastra.

Daca oamenii se roaga si mediteaza vreme indelungata unele schimbari ale creierului devin permanente. Sunt numeroase cazuri de pacienti declarati incurabili care s-au vindecat in mod miraculos prin rugaciune.

Virtutile adormite, cum ar fi vointa, intentia, cunoasterea, perceptia, atitudinea, gandirea etc., impreuna cu alte aspecte ale mintii, dau nastere spiritului nostru. Spiritualitatea este acea parte nefizica din noi, ascunsa in profunzimea noastra, pe care nu o putem vedea sau atinge, care ne face viata si care da valoare vietii noastre. Manifestarea noastra ca fiinte, trairile si emotiile noastre precum si gandurile, sperantele, dorintele si visurile pe care le avem cu noi cu semenii nostri, cu mediul inconjurator si cu tot ce este viu, definesc spiritul nostru. Iar spiritul, ca sa fie complet si desavarsit, trebuie sa fie conectat la Univers, la spiritul universal, sa fie in deplina armonie cu el.

Vindecarea fizica cere si vindecare spirituala. Trebuie sa avem convingerea ca nici o boala, oricat de sumbra este perspectiva ei, nu poate sa ne ia speranta, visurile, credinta, dar, mai ales nu poate sa ne distruga starea de spirit.

Gandurile noastre au forta de a ne imbolnavi si puterea de a ne vindeca.

Singurele limite pe care nu le putem depasi sunt cele pe care noi ni le-am impus si nu credem ca putem treca peste ele. Scuzele si convingerile gresite fata de posibilitatile noastre reale, limitarile de ordin fizic, cel mai frecvent (sunt prea gras, nu am conditie fizica…) sau de ordin psihic si intelectual (sunt foarte bolnav, nu sunt suficient de inteligent…) pe care noi credem ca le avem si le promovam, facand din ele principiile si legile vietii noastre, nu fac decat sa ne impiedice sa ne acceptam asa cum suntem.

A ne accepta nu este sinonim cu a ne resemna. Resemnarea reprezinta renuntarea la evolutia pozitiva, la schimbarea tiparului mental sau la capitularea in fata momentului prezent. Resemnarea inseamna incetarea cautarilor de solutii sau optiuni benefice vindecarii noastre.

Se stie ca una dintre virtutile absolut necesar sa fie treaza in orice actiune pe care o facem, mai ales cele cu perspectiva de esec si foarte intens solicitante, este Perseverenta. Ea trebuie dezvoltata si cultivata, dar, mai ales, trebuie create premisele necesare valorificarii ei impreuna cu virtutile asociate, cum sunt Vointa, Speranta, Flexibilitatea.

Speranta nu este o promisiune ca se va intampla ceea ce ne dorim. Este doar o invitatie de a ne gandi la posibilitatea ca acel lucru sa se intample. Nu costa nimic; este doar o inventie a creierului nostru facuta sa ne ajute sa ne deplasam catre dorinta, telul sau scopul nostru.

Mai presus de speranta este Credinta ca ceva bun se poate intampla si, chiar mai mult, nu numai ca se poate, ci chiar se va intampla. Credinta este cea care muta muntii din loc; este cea care genereaza actiune pentru ca avem convingerea ferma ca suntem pe drumul cel bun, ca suntem aproape de adevar; este o sursa de putere si energie pentru fiecare celula si fiecare tesut din corpul nostru, ea facand posibila gasirea de solutii in cele mai intortocheate si intunecate locuri sau situatii in care ne aflam.

“Nimic  nu este mai scump decat ceea ce primesti pe gratis” sau “Nimic in viata nu este gratuit, totul se plateste”, si nu neaparat cu bani. Platim cu boli, nemultumiri, frustrari, neajunsuri, emotii negative, neimpliniri, dezamagiri. Cea mai aspra plata este boala si mai ales cea la care nu gasim nicio solutie, nicio portita, la boala al carei mesaj nu il intelegem niciodata, la boala care nu ne lasa sa evoluam, pentru ca ne acapareaza in totalitate creierul si organismul, facandu-ne robii ei. Daca constientizam ca niciun pret nu este prea mare, ca niciun efort nu este inutil pentru a rascumpara pretul platit cu boala noastra, ca nu exista un anumit moment cand trebuie inceputa schimbarea este, de fapt, evolutia noastra pozitiva spre reinventare, adica spre vindecare, vom intelege ca putem face ca incurabilul sa nu existe in dictionarul nostru. Schimbarea presupune, inainte de toate, trecerea rapida la actiune si excluderea lui “nu pot face acest lucru” din gandurile noastre.

Schimbarea sperie intotdeauna. Frica de schimbare este vinovata pentru multe alte lucruri. Schimbarea ne aduce cu sine ceva nou, despre care nu stim daca este mai bun sau mai rau, dar stim absolut sigur ca nu va mai fi la fel. Este ca o intarire a ideii ca totul este efemer, ca totul are un sfarsit.

Lectiile fiecaruia difera. Povestile din viata fiecaruia ne-au echipat cu un anumit set de aptitudini si cu o anume intelepciune pe care trebuie sa o aducem in lume. Pentru a trai in afara povestilor personale, trebuie sa trecem cu indrazneala prin vietile noastre pline de drame si sa incepem procesul de acceptare si de iubire a tot ceea ce suntem si a ceea ce nu suntem. Trebuie sa ne luam angajamentul de arenunta la resentimente si la invinuirea celorlalti pentru starea in care se afla viata noastra.

Cu totii avem asteptari. In fiecare clipa asteptam ceva, pe cineva, visam cu ochii deschisi si asteptam. De ce? Pentru ca avem prea multa incredere in oameni, carora, de multe ori, putin le pasa de noi si de asteptarile noastre. Singura persoana care este cu noi in permanenta, pe care putem conta si de la care putem avea asteptari, indiferent ca e soare sau ploaie, ca e razboi sau pace, suntem doar noi.

Fiecare  om are paradigmele proprii, are propriile perceptii despre lume, are propriile scenarii despre cum trebuie sa decurga evenimentele, dar mai ales are propriile obiceiuri. Nu este normal sa ne oblige cineva sa traim dupa asteptarile lui; dupa cum nu este normal sa avem pretentia sau sa incercam sa ii obligam pe altii sa traiasca conform asteptarilor noastre. Sa nu avem asteptari inseamna sa acceptam tot ce ni se intampla in viata bun sau rau, prevazut sau neprevazut, fara sa incercam sa schimbam ceva. Vom avea viata noastra, vom fi impliniti si liberi atunci cand nu ne vom mai raporta la ceea ce vad altii la noi sau la ceea ce cred despre noi cei din anturajul nostru si nu numai ei.

Asteptarile neimplinite sunt surse de emotii negative, dezamagiri, frustrari sau alte variante de disconfort pentru creierul nostru.

In cazul unei boli trebuie sa fim recunoscatori pentru ca am inteles mesajul bolii si pentru ca am ascultat glasul vocii interioare, care ne-au dat intelepciunea, perseverenta si puterea sa gasim solutii de convietuire in armonie cu boala. Sunt recunoscator pentru puterea mea si pentru tot ce am invatat in aceasta calatorie. Multumesc pentru toate evenimentele vietii mele, multumesc simptomelor pentru ca m-au ajutat sa ma redescopar si sa ma reinventez.

 

O perspectivă asupra abilităţilor cu care suntem înzestraţi… dar pe care nu le băgăm în seamă!

LA MULȚI ANI „VIRTUȚI ADORMITE”!

Acum, la ceas aniversar, 1 an de când există brandul „Virtuți Adormite” pot spune plin de recunoștintă că… este un mare succes. Un succes la care domniile voastre ați contribuit din plin. Pentru că așa cum spunea Voltaire „Un succes care nu are urmări nu înseamnă nimic”, „Virtuți Adormite” nu este altceva decât o promisiune pe care mi-am făcut-o. ACEEA DE A-MI FACE PRIETENII SĂ SIMTĂ CĂ ÎN FIECARE DINTRE EI ESTE CEVA FOARTE VALOROS. Promisiunea că voi vedea întotdeauna partea bună a lucrurilor. Promisiunea că optimismul meu se va transforma în realitate.

Oricât de mare ar fi succesul, o condiție esențială a unei vieți împlinite este să lăsăm orgoliile deoparte dar mai ales să lăsăm Ego-ul nostru să doarmă liniștit. Pentru că, Ego-ul activat este  ANTIDOTUL deșteptării „Virtuților noastre Adormite”.

Așa încât, nu ne rămâne decât… să învățăm:

ARTA DE A RĂMÂNE SMERIȚI ÎN FAȚA… PROVOCĂRILOR COTIDIENE

Rezultatele directe ale deciziilor pe care le luăm sunt faptele noastre, nimic altceva decât manifestări ale personalității noastre. Ele sunt elementele care ne marchează existența, care amprentează evenimentele și experimentele vieții noastre, care se contabilizează şi contează în momentele de bilanț, pe care le ducem cu noi până la sfârşitul călătoriei. Faptele noastre sunt, de fapt, niște repere esențiale ale traiectoriei personale. Chiar dacă viaţa noastră este plină de fapte bune, trebuie să privim ceea ce am făcut bine, adică realizările noastre, ca pe o moștenire a trecutului, o filă din povestea călătoriei noastre și nu ca pe un motiv să ne umflăm în pene și să ne mândrim cu măreția faptelor. Este cât se poate de clar că faptele bune sunt moșteniri ale gloriei noastre, menite a ne scoate de multe ori ego-ul de la naftalină și de a defila cot la cot cu el. În opoziție, faptele noastre rele (…) ar trebui să fie motive de reflexie și meditație asupra erorilor și eșecurilor din viața noastră (…) pentru a trage învățăminte. Din dorința de a nu ne știrbi personalitatea și de frica oprobiului public dar mai ales, pentru a nu ne leza ego-ul, ne grăbim să le îngropăm rapid, să le trecem în anonimat, pentru ca praful uitării să se așeze peste ele. Pentru că, ascunzând faptele despre care avem impresia că ne fac de rușine, nu facem altceva decât să negăm o parte din noi.

Cel care ne încurcă socotelile este tocmai acest concept, această caracteristică personală, care este ego-ul. În niciun caz, ego-ul nostru nu contribuie la personalitatea noastră, participând însă din plin la deformarea acesteia, la rigidizarea comportamentului nostru, creând premisele apariţiei unor dezechilibrări psihice. (…)

Tuturor ne vine greu să recunoaştem că am greşit. Ne vine mult mai uşor să găsim scuze, pentru că, după cum spuneam, ego-ul exagerat de mare ne face să considerăm greşelile pe care le comitem ca și componente ale existenţei noastre cotidiene, menite a fi trecute sub tăcere, ascunse într-un așa-zise „episoade amnezice” al călătoriei noastre de care, de păcate, ne amintim foarte bine. Simţim că ne ştirbim personalitatea datorită incapacităţii noastre de a fi nişte demiurgi, niște Hyperioni imaculaţi, momiţi pe tărâmul greşelilor de propriul nostru ego. Nu suntem decât nişte pământeni imperfecţi (…)  care ne ascundem imperfecţiunile şi căutăm soluţii „estetice”, pentru a le face cât mai puţin vizibile (…)

Impulsul inițial este că, subjugați de măreția faptelor noastre, să privim cu mândrie la ceea ce am creat în viaţa noastră. De multe ori nu realizăm că aceste fapte bune fac parte din istoria evoluției noastre și că în loc să ne detașăm de ele, pentru a face loc noului, nu facem altceva decât să batem pasul pe loc „arătând mulțimii” aceste file mărețe din povestea noastră, file pe care noi, mândri de ele, le ținem la loc cu vizibilitate maximă.

De multe ori, ego-ul nostru ne dă ghes şi împingându-ne de la spate, ne face să ne considerăm mai deştepţi, mai grozavi, care din dorinţa de a epata arătăm „ce instrumente fabuloase” posedăm. (…) Deoarece mândria cea de toate zilele, absolut necesară condimentării existenței umane (oare chiar așa să fie?) exploatează la maximum slăbiciunile noastre, pentru a ne domina şi a ne face să ne centrăm viaţa, atenţia şi acţiunile noastre doar pe „măreția deșartă” a faptelor noastre. (…)  Șocul conștientizării că totul e deșertăciune, că ancorarea în evenimentele trecute, oricât de grandioase a fi ele, ne împiedică să trăim în prezent, dar, mai ales, că ne împiedică să facem loc noului, deoarece o mare felie din creierul nostru este ocupată, ne poate aduce cu picioarele pe Pământ.

Derutaţi şi ameţiți de şocul trezirii la realitate, vom înțelege că, de fapt, vindecarea aroganţei şi a ego-ului impune cultivarea empatiei şi a compasiunii dar mai ales vom conștientiza cât de importantă este o atitudine smerită. Pentru că a fi smeriți în fața provocărilor existenței cotidiene înseamnă să acceptăm că smerenia este un mod de viață care ne ajută să ne reparăm greșelile. Smerenia care este sursa tuturor virtuților, aflată în opoziție cu mândria – sursă a tuturor patimilor – ne ajută să îi respectăm pe ceilalți și să înțelegem cine suntem noi. Trebuie să facem ceva pentru binele celor din jurul nostru, să fim generoşi şi să oferim fără să avem așteptări, pentru că legea valorii spune că vom avea cu atât mai mult, cu cât dăm mai mult, adică „Dăruind vom dobândi”, cum bine spunea şi cunoscutul scriitor Nicolae Steinhardt. Să nu uităm că întotdeauna vom culege ceea ce am semănat, pentru că unde am ajuns și ceea ce suntem nu trebuie să fie o sursă de mândrie.

Este menirea fiecăruia dintre noi, pentru că, de fapt, ceea ce suntem și unde am ajuns este drumul pe care am decis să mergem şi munca pe care am hotărât să o facem, rezultantă a deciziilor noastre și a punerii virtuților la treabă.

Nu este nimic altceva decât rodul minții noastre!!!

(Virtuți Adormite 2 – Cum ne legăm pietre de gât – toate drepturile rezervate)

 

 

 

 

La ce sunt bune… „lecțiile de viață”?

Călătoria pe drumul vieții este marcată de o serie de evenimente menite a ne pune la încercare abilitățile noastre naturale care, de multe ori, zac prăfuite și uitate într-un sertar al creierului nostru. Măreția creierului uman este umbrită de faptul că acesta vine fără instructiuni de folosire, că îi lipsește manualul de utilizare, care ne-ar fi de real folos ținând cont că de felul în care ne folosim de setările creierului nostru depinde să stagnam, să rămânem pe loc, sclavi ai rutinelor sau să mergem către o evoluţie sau o revoluţie.

Astfel încât aceste evenimente din viață, care nu sunt altceva decât niște experimente, niște „lecții de viață”, ne vor ajuta să învățăm ceva… să învățăm cum să reacționăm în situația în care ne întâlnim cu un scenariu asemănător… să învățăm cum să alegem cea mai simplă rezolvare și cu cel mai mic consum energetic…

Esențial este să conștientizăm unicitatea noastră, să înțelegem că „lecțiile de viață” ale fiecăruia dintre noi sunt diferite, că modelul de rezolvare al problemelor lui Popescu nu este superpozabil pe modelul Ionescu. Devine foarte clar că dacă lecţiile fiecăruia diferă, vor fi diferite și poveştile de viață și din viaţa fiecăruia dintre noi. Scopul acestor lecții nu este altul decât să dobândim aptitudinile și înțelepciunea care să ne permită „să luăm taurul de coarne” și să trecem cu îndrăzneală prin vieţile noastre „pline de drame”, să lăsăm la o parte povestea noastră personală, plină de umbre ale trecutului şi să începem procesul de acceptare şi de iubire a tot ceea ce suntem şi a ceea ce nu suntem.

Ce poate fi mai înălțător decât conștientizarea abilităților noastre și dezvoltarea lor prin ore de muncă. Când vom realiza, că oamenii nu reușesc, pentru că atunci când obosesc, renunță, că limitele și temerile noastre sunt adesea o iluzie, vom înțelege că a venit „vremea schimbării”. Trăim cu speranța că prin abandonarea umbrelor trecutului și rescrierea poveștii noastre personale, vom asista la „schimbarea noastră la față”, la transfigurarea noastră, la ieșirea noastră din întuneric. Tocmai de aceea, trebuie să ne facem timp pentru a ne analiza fiecare capitol din viaţă, dezvăluind locurile în care suntem încă blocaţi, răniţi sau incompleţi. Trebuie să ne luăm angajamentul de a renunţa la resentimente şi la învinuirea celorlalţi pentru starea în care se află viaţa noastră. Trebuie să fim dispuşi să ne asumăm responsabilitatea pentru circumstanţele curente şi să dăm drumul la tot bagajul pe care încă îl mai purtăm din trecut. Trebuie să ne împăcăm pentru totdeauna cu poveştile noastre!

Trebuie să învățăm iertarea de sine, care nu înseamnă în nici un caz mai rău îngăduinţă faţă de propriile greşeli! Ea de fapt presupune o introspecție cotidiană, o scoatere a creierului din rutina obișnuinței zilnice și găsirea unor soluții adecvate pentru identificarea, corijarea și prevenirea ca în viitor să se repete aceste greșeli, care de fapt nu fac altceva decât să ne țină ancorați în reproșuri și nemulțumiri legate de modul cum jucăm „jocul vieții”.

Vom înțelege că recunoscând: „Da, am greşit”, devenim conștienți de asta, asumându-ne responsabilitatea faptelor și acceptând consecințele care decurg. Pentru că timpul nu poate fi dat înapoi, singurul lucru pe care-l putem face este SĂ NE IERTĂM. Abia așa vom fi liberi. Acesta este de fapt sensul conștientizării greșelilor… acela de a nu rămâne sclavii propriilor reproșuri pentru greșelile inerente din viață. Că doar „este omenesc să greșim”!

Aceasta este de fapt esența „lecțiilor de viață”. Libertatea și claritatea deciziilor pe care le luăm este reflectată de conștientizarea, acceptarea și găsirea soluțiilor de corectare și prevenire a repetării acelorași greșeli, dar mai ales de capacitatea de a ne detașa de evenimentele neplăcute ale trecutului.

Iertarea de sine ne va elibera de umbra paginilor negre ale poveștii noastre personale. Iar presiunea conjuncturală care „ne apasă” va dispărea atunci când… vom fi împăcați cu propria persoană.

Fără a mai fi nevoie să ne amăgim și să spunem că totul este bine!!!

Cum să dai… tot ce ai mai bun!?

„Eforturile tale constante de a da tot ce-i mai bun in orice intreprinzi sunt cele care te vor ajuta sa cuceresti cele mai inalte culmi ale succesului. Intotdeauna fa mai mult decat ce trebuie sa faci si poti sa ai, sa fii sau sa faci orice iti doresti. Fa un pic mai mult decat fac marea majoritate si din acel moment progresul tau se va multiplica intr-o proportie mai mare decat efortul pe care il depui. Poti sa faci zilnic un pic mai mult decat crezi tu ca poti. Intotdeauna exista un mod mai bun de a face totul. Gaseste-l! Pentru a te bucura de succes pe termen lung trebuie sa calatoresti un pic in avans fata de restul lumii. Adevaratul succes este dat de a obtine succese in lucrurile marunte. Fa o regula in viata ta de a da mereu tot ce-i mai bun.”

Wayne Dyer – Puterea Intentiei

De ce avem nevoie de un Centru de Informare și Educare pentru Pacienții cu Boli Cronice?

Toți avem dorințe, aspirații sau visuri, și așteptăm nerăbdători ca ele să se transforme în realitate, o certitudine a prezentului în care trăim. Putem aștepta ca să se întâmple ceva magic, pentru ca dorințele noastre să devină realitate, sau putem face noi (doar noi și numai noi) ceva concret, pentru ca ele să devină o certitudine.

Una dintre condițiile esențiale, pentru ca dorințele noastre să devină realitate, este să fim informați, și asta deoarece „informația este cheia puterii”. Este bine știut, că nu poți fi un om de success dacă nu ești informat.

Numai așa vom putea asigura pacienților cu boli cronice, o calitate mai bună a vieții lor și o clarificare a abordării în ceea ce privește celelalte opțiuni terapeutice existente, pe lângă tratamentul medicamentos.

Se știe că că diminuarea, reducerea sau ameliorarea simptomelor, îmbunătățește calitatea vieții. Este foarte clar că singurul element care nu implică intervenția din exterior, depinzând în totalitate de pacient, este schimbarea stilului de viață, în cadrul căreia principalul element este schimbarea modului de gândire, a paradigmei sau a tiparului mental (cum mai este cunoscut), cu crearea unui nou mod de gândire, și a unei noi abordări a relației cu boala. Condiția esențială pentru reușită fiind ca pacientul să fie în cunoștință de cauză cu această posibilitate și să fie informat cu privire la modul cum se poate face această transformare. În absența informației pacientul nu va mai fi în măsură să depășească prezumția pesimistă, conform căreia „simptomele odată apărute vor evolua, starea pacientului deteriorându-se progresiv”, nerealizănd că boala este de fapt o criză în viața omului, cuvântul criză provenind din grecescul Krisys, care înseamnă decizie așadar un punct de cotitură.

Proiectul „Virtuți Adormite”, sau mai corect „trezirea virtuților adormite”, își propune ca plecând de la ideea că „dacă nu devii avocatul propriei tale vindecări, degeaba aștepți ca alții să facă treaba în locul tău” să sensibilizeze, pacienții, aparținătorii acestora și nu în ultimul rând, pe toți aceea care doresc o schimbare (în bine) în viața lor, asupra faptului că „schimbarea este în noi” și că se poate opta între a rămâne în pseudoconfortul cotidian, cu convingerea că „nu se poate face mai mult”, trăind cu angoasa că schimbarea și noul ar putea crea o drama în viața lor, sau să se debaraseze de „nu pot” sau „nu știu cum” și să le excludă din viață , și să conștientizeze că reinventarea este posibilă în fiecare zi. Pentru că fiecare zi ne oferă posibilitatea să devenim mai buni, mai recunoscători, mai sănătoși, reinventându-ne și rescriind scenariul vieții noastre, prin trezirea virtuților noastre adormite, aceste abilități pe care le avem toți în dotare, și pe care nu prea le punem la treabă. Activarea acestor abilități „neștiute” nu va face altceva decât să ne ajute să ne cunoaștem mai bine, ușurându-ne călătoria pe drumul schimbării și al vindecării, creând premisele unui nou mod de viață, a unei conviețuiri „în armonie cu boala.”.

Dar pentru a reuși să facem acest pas esențial, trebuie, după cum mai spuneam, „să fim informați”. Pentru a reuși să fim informați și să transmitem mai departe informația avem nevoie de un CENTRUL EDUCAȚIONAL. Stă în puterea noastră, a autorităților și a forurilor educaționale, să alegem între a-i privi cu nepăsare pe semenii noștri aflați în suferință și să trecem indiferenți pe lângă nevoile lor, pe care din nefericire nu și le pot satisface singuri datorită dizabilității lor, sau putem alege să le acordăm atenția cuvenită pentru a le arată că nu sunt singuri, și că ajutorul nostru poate să îi facă să redevină ceea ce au fost odată.

Proiectul „Virtuți Adormite”, și alte proiecte asemănătoare ajută pacienții (și nu numai pe ei), să își creeze un nou tipar mental, cu debarasarea de gândurile negative, pentru a putea privi eșecul primelor încercări ca pe o sursă de înțelepciune și ca pe un eveniment de multe ori prezent în viața, care să nu îi facă să renunțe, ci să „se ridice și să meargă mai departe”. Proiectul ne va ajuta să înțelegem că vindecarea ori schimbarea începe cu asumarea responsabilității pentru tot ceea ce se întâmplă în viața noastră și că suntem singurii care putem remedia așa zisul „dezastru” din viața noastră. Ne va ajuta să înțelegem că lucrurile bune din viață, și mai ales ameliorarea stării generale nu poate fi obținută fără implicarea noastră, fără a face un efort ca să schimbăm modul nostru de gândire, și că în momentul în care vom trezi și vom pune la treabă virtuțile adormine, ne vom demonstra că incurabilul și imposibilul, există… doar dacă noi le permitem să își facă loc în viața noastră.

Înainte de toate, proiectul, vrea să aducă informația absolut necesară cunoașterii bolilor și să prezinte soluțiile terapeutice existente pentru a reuși să ne concentrăm pe abilitățile noastre, pe ceea ce putem face, și nu focusarea pe dizabilitațile noastre. Stă în puterea fiecăruia dintre noi să facem lucrul acesta. Pentru a reuși să ne rupem de niște obieiuri nesănătoase, trebuie să fim informați cum putem face asta. De aceea este absolut necesar un Centru Educațional.

Să nu uităm și să avem mereu treze în gândurile și în conștiința noastră, cuvintele din Talmud care spun:„cel care salvează o viață, salvează întreaga lume”, dar mai ales să nu uităm că „valoarea fiecăruia dintre noi, este dată de faptele sale”.

Pentru că la sfârșit „putem avea scuze sau putem avea rezultate. Nu le putem avea pe amândouă.” Nu ne împiedică nimic și nimeni să contabilizăm la faptele noastre bune, implicarea în realizarea Centrului Național de Informare și Educație pentru pacienții cu Boli Cronice!