Epistolă către… creierul meu (partea a 2-a)

Schimbarea începe cu asumarea responsabilității. Când nu vom mai fugi de noi, când nu ne vom mai ascunde în spatele unor măști, menite a ne crea o pseudoimagine, care doar în viziunea noastră ne oferă o siguranță, o impenetrabilitate către fragilitatea noastră dar care ne permite să negam umbra noastră, vom constata prezența a multor pagini albe în istoria noastră personală. Negarea trecutului, a unor evenimente și experimente trecute, care ne trezesc amintiri neplăcute, nu face decât să creeze premisele instalării sindromului de neadaptare. Respingerea trecutului înseamnă negarea propriei noastre persoane iar neacceptarea propriei noastre imagini din oglindă ar trebui să creeze premisele conștientizării și a înțelegerii faptului că este obligatoriu să ne asumăm faptele noastre și responsabilitatea lor, generând astfel elementele necesare demarării „schimbării noastre” (la față), a transfigurării noastre și a abandonării măștilor.  Ce înseamnă să ne asumam 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se întamplă în viața noastră? Înseamnă să acceptam faptul că noi suntem creatorii a tot ceea ce experimentăm, al tuturor evenimentelor pe care le trăim. Aceasta pare o idee foarte greu de digerat, într-o societate în care ne-am obișnuit să ne găsim scuze la tot pasul, să dăm vina pe alții pentru ce nu merge în viața noastră, să cultivăm asiduu o mentalitate de victimă, convinși fiind că cineva ne bagă bețe-n roate.

În ziua în care ne vom asuma în întregime responsabilitatea, pentru propria noastră persoană și pentru faptele noastre, vom avea o mare surpriză. Vom constata, că nu mai avem nevoie de scuze față de noi, pentru faptele noastre, deoarece acțiunile noastre vor face parte din ceea ce numim drumul spre succes. Și atunci, când suntem pe drumul spre succes, este cât se poate de clar, că nu prea facem greșeli.

Talk show la DAReghinTV

De ce vreau să citesc „Virtuți Adormite”?

Clubul Pacienților cu Boala Parkinson Mureș, posesor al mărcii „Virtuți Adormite” lansează concursul „DE CE VREAU SĂ CITESC „VIRTUȚI ADORMITE”?”, oferind prin tragere la sorți un număr de 5 exemplare cărți, celor care vor răspunde la întrebarea de mai sus. Concursul se va încheia joi 26 noiembrie 2015 la orele 23:59:59

O altă alternativă este răspunsul la une din întrebările: „DE CE MERITĂ SĂ CITEȘTI „VIRTUȚI ADORMITE”?” sau „CE REPREZINTĂ „VIRTUȚI ADORMITE”?”

Împreună suntem mai puternici!

Vă mulțumim!

„Virtuti Adormite” – un medicament miraculos

„Virtuti Adormite” este medicamentul miraculos oferit de dr. Dan Mircea Farcas, noua celor care dorim sa nu ignoram dizabilitatile cu care am fost „inzestrati” si pe care le-am considerat „dusmanul nostru de nedespartit”, pana in momentul in care am constientizat ca ar fi bine sa incercam sa ne „imprietenim” cu ele. Acest lucru s-a intamplat pe parcursul lecturii, iar faptul ca imi doresc enorm sa recitesc „Virtuti Adormite” si sa dau mai departe se datoreaza autorului, care pe langa faptul ca prin metoda prezentata m-a ajutat sa-mi descopar dizabilitatile din propria-mi fiinta, mi-a pus la indemana instrumentele pentru a-mi mentine viata sub control si a-mi remedia anumite defecte.

Dr. Dan Farcas a reusit cu usurinta sa „trezeasca” cititorul din mine, si astfel o sa ramana in mintea si sufletul meu, pana la „sfarsitul calatoriei”. Ii multumesc din suflet!

Anamaria Sfintean – Bistrita

Epistolă către… creierul meu (partea 1)

Obișnuim să spunem „suntem oameni și suntem muritori” ascunzându-ne în spatele eternei scuze „este omenesc să greșim”, de parcă asta ar fi natura umană. De parcă noi oameni, deși știm că suntem supuși greșelilor, căutăm această cale, a minimei utilizări a abilităților noastre naturale, știute sau neștiute, active sau aflate în hibernare, tocmai pentru „a comite o nouă greșeală” (de cele mai multe ori, cu consecințe neprevăzute), pentru că „merge și așa”, omițând de multe ori cu bună știința,  faptul că s-ar cuveni să ne întoarcem privirea către noi și să ne punem întrebarea „Până când?”. Toate acestea se întâmplă pentru că este mai confortabil să stăm în spatele scuzelor, nefiindu-ne prea clar, de multe ori, cum stau lucrurile cu scuzele și cu rezultatele, deoarece prea puțini conștientizăm că între scuze și rezultate există o relație invers proporțională.

Ce poate fi mai înălțător, decât conștientizarea abilităților noastre și dezvoltarea lor prin ore de muncă. Iar când vom realiza, că oamenii nu reușesc pentru că atunci când obosesc, renunță, când vom conștientiza că limitele și temerile noastre sunt adesea o iluzie, vom înțelege că a venit „vremea schimbării”. Ca orice visători, trăim utopic cu speranța că schimbarea ne va ajuta să luptăm pentru creerea unei lumi mai bune, că prin schimbare, prin abandonarea umbrelor trecutului și rescrierea poveștii noastre personale, vom asista la „schimbarea noastră la față”, la transfigurarea noastră; fără să înțelegem că aruncând măștile, suntem pe cale să ne transformăm în „salvatorii lumii”. Pentru că „cel care salvează o viață, salvează o lume întreagă” spunea Oscar Schindler. Pentru că abia într-un târziu realizăm despre ce viață este vorba. Pentru că schimbarea vieții noastre vine la pachet cu ieșirea noastră din întuneric. Mai avem dubii despre ce viața salvată este vorba? Că noi suntem de fapt termenul pe care nu l-am recunoscut în această ecuație! Că propria noastră viață, abia acum ne aparține cu adevărat!

Uităm că oricât de intensă ar fi, durerea este temporară, trebuie doar să „găsim cel mai bun analgetic”, pentru că după un timp, oricât de lung ar fi acesta, ea va trece, poate chiar vom uita episodul dureros. Ceea ce nu vom uita în schimb niciodată și nu trece, este gustul amar al renunțării la luptă, al eternității deciziei de a trăi în continuare în iadul imposibilului și incurabilului, subjugați de o voce care ne-a spus că „nu se mai poate face nimic”. Și, chiar dacă nu se mai poate face nimic, pentru că așa ni s-a spus și noi am  preluat aceste cuvinte ca pe o literă de lege, e păcat să murim în anonimat, pradă sorții „care fuse crudă cu noi, și de astă dată”. Pentru că… oricine are dreptul la o a doua șansă!

Ce înseamnă un Om Medic-Pacient?

„Dan Mircea Fărcaș este Omul medic-pacient. Îi simți puterea și verticalitatea din simpla sa prezență. Te privește curios și critic, te întreabă cu o privire amuzată dacă știi să trăiești fiecare clipă și mai ales, să te bucuri de ea. Cartea sa este la fel de sinceră ca el. Te pune pe gânduri, te face să te întrebi de ce și de cât ai nevoie ca să obții acel echilibru simplu, cu tine și cu cei din jur. Îți împărtășeste experiențele lui, lupta dusă, nopțile nedormite și zâmbetul soluției găsite. Omul care a scris această carte este de un altruism rar întâlnit. Medicul cardiolog care a scris această carte a studiat mult până să se arate lumii și în scris. Persoana cu boala Parkinson care a scris această carte a așteptat până când a creat un model care poate fi urmat de oricine. Sunt multe citate în carte, poate vă vor părea prea multe. Și totuși, fiecare dintre ele are rolul său pe care merită să îl descoperiți. Între citate sunt descrise trăirile autorului, subtil, elegant, demn. Citind cartea, cred că atât persoanele cu boli cronice cât și cele care se consideră sănătoase, au multe de învățat și mai ales, de dat mai departe. Și asta înseamnă menirea unei cărți. Și asta înseamnă rolul unui Om-Medic-Pacient.”

Dr. Maria Szerac, CEO Houston NPA

„Virtuți Adormite” – Balsam de speranță pentru trup, suflet si spirit.

Stau cuprinsă de admirație, acum, după ce am citit cartea „Virtuți Adormite”, invitându-vă la lecturarea ei, și „poate la o relecturare cu creionul în mână”, cum ne sfătuiește, autorul cărții, cardiologul Dan Mircea Fărcaș. Lăsând la o parte activitatea profesională a doctorului Dan Mircea Fărcaș, aș scoate în evidență, faptul că acest Om „conviețuiește cu domnul Parkinson” de peste un sfert de veac; acest Om care s-a împrietenit cu o maladie teribilă, a reușit să dea un sens extraordinar suferinței prin care trece în fiecare zi într-un mod poate prea puțin imaginat de noi.

Aduc un distins omagiu pentru toate realizările domniei sale și pentru felul în care abordează fiecare zi din viața sa. Un astfel de exemplu mă motivează și mai mult în viața profesională să îmi urmez calea cu și mai multă dăruire pentru a crea contexte favorabile schimbărilor de paradigmă.

Pe de altă parte, Omul Dan Mircea Fărcaș și-a asumat boala și responsabilitatea acesteia și nu a făcut din aceasta o etichetă a vieții lui. Își poartă boala, alături de el, cu o demnitate ieșită din comun, dovedind o motivație și o voință remarcabilă și o intenție mereu activă care l-au ajutat să își transforme visurile în realitate.

Cartea „Virtuți Adormite” nu este altceva decât o torpilă, care pleacă de la o bază teoretică bine documentată, la care se adaugă experiența deprinsă în acest sfert de veac, de când doctorul Dan Fărcaș este prieten cu domnul Parkinson. Torpila se îndreaptă către ținta, care este formată din cititorii cărți, unde cu siguranță se va produce explozia acesteia.

„Virtuți Adormite” este o carte de excepție pe care am avut onoarea de a o parcurge si care mă îndreptățește să o recomand tuturor celor care doresc să își reamintească de Virtuțile lor Adormite pentru a-și rescrie scenariul propriei vieți.

Autorul acestei cărți, dl. doctor Dan Mircea Farcaș ne dăruiește astfel nouă tuturor crâmpeie din propria experiență și cunoaștere ca un balsam de speranță pentru trup, suflet si spirit.

Sunt fericită când particip, direct si indirect, dincolo de timp și spații, la bucuria revelării acestor „Virtuți Adormite” care reprezintă împlinirea concretă a celor mai profunde năzuințe, dorinte, vise și speranțe personale.

Când vorbim si ne dorim acele „vindecări miraculoase” la nivelul trupului, extraordinarul exemplu personal al autorului și această carte atât de frumos scrisă pot reprezenta un pas mare în revelarea de Sine pentru fiecare dintre noi.

Cuvintele chiar îmi par insuficiente în a-mi exprima recunoștința, în fața mesajului transmis de cartea „Virtuți Adormite”. Cuvintele simple, dar cu deosebită rezonanță, parcă desprinse din filmul „Închisoarea îngerilor”: „Poți să alegi să mori sau să trăiești. Decizia îți aparține” sau din filmul „Discursul regelui”: „Ceea ce contează în viață, este să nu te lași”, țin loc de orice alt comentariu legat de cartea domniei sale, astfel încat voi spune doar un simplu: Vă mulțumesc domnule doctor pentru ceea ce ați reușit să transpuneți pe hârtie!

Dr. Alina Irina Mircea